În ultimele zile, Bucureştiul a fost zguduit de un anunț care a generat panică în rândul mediului de afaceri: autoritățile iau în calcul majorarea poverii fiscale cu până la 60% față de nivelul din 2020. Proiectul vizează modificarea cotelor de impozitare, a contribuțiilor sociale şi a unor tarife administrative, iar termenul de implementare ar fi de numai şase luni. În acest interval foarte scurt, zeci de mii de mici antreprenori ar putea fi împinşi către faliment.
O asemenea schimbare radicală nu poate fi privită superficial. În ultimii ani, IMM-urile au resimțit deja presiunea legislativă şi birocratică: de la noile cerințe de raportare fiscală la multiplele controale fiscale inopinate. Creșterea impozitelor cu 60% în doar câteva luni riscă să compromită lichiditățile companiilor care abia s-au adaptat la condițiile post-pandemie şi la schimbările de pe piața europeană.
Autoritățile invocă necesitatea echilibrării bugetului şi a finanțării cheltuielilor sociale, dar timingul este cu atât mai controversat cu cât economia globală îşi resimte încă vulnerabilitățile. Deficitul public s-a majorat în 2022 şi 2023, iar finanțarea proiectelor din fonduri europene a fost întârziată. În acest context, guvernul pare să aleagă „soluția fiscală” în locul reorganizării structurale sau a reducerii risipei administrative.
Din perspectiva unui antreprenor care administrează o firmă cu 5–10 angajaţi, impactul se traduce imediat prin creşterea costurilor salariale şi a cheltuielilor cu achiziția de materii prime şi utilități. Ratele la credite, deja majorate de inflație, se adaugă unui peisaj financiar tot mai ostil. Mulţi proprietari de firme mici ar putea fi nevoiți să recurgă la amânări de investiții, reducerea personalului sau chiar închiderea afacerii.
Reacția pieței nu s-a lăsat aşteptată: confederațiile patronale au avertizat public cu privire la consecințele grave asupra competitivității interne şi a balanței comerciale. Multe întreprinderi mici realizează exporturi de nișă şi depind de relațiile de business stabilite cu partenerii europeni. Un mediu fiscal imprevizibil riscă să deteriozeze aceste relații și să stopeze proiectele de extindere.
În regiunea noastră, comparativ, Polonia şi Ungaria au adoptat politici fiscale mai stabile şi stimulative față de IMM-uri, mizând pe un mix de facilități fiscale, granturi şi sprijin pentru digitalizare. România pierdea, astfel, socoteala competitivității: atragerea de investiții străine directe ar putea suferi dacă investitorii se tem de un climat imprevizibil și de o povară tutelară prea mare.
În plan social, un val de falimente în rândul IMM-urilor ar genera creșterea ratei şomajului şi reducerea venitului disponibil al populației. În paralel, nivelul colectării fiscale ar putea scădea, ca urmare a diminuării masei impozabile, anulând parțial beneficiile inițiale ale creșterii taxelor. Modelul „tomatelor” fiscale – adică tasa pe fiecare ultimă roșie vândută – nu mai funcționează în unei economii ce se bazează pe lanțuri complexe de valoare.
Dialogul public-privat trebuie reluat de urgență. Soluțiile pe termen scurt ar include plafonarea unor contribuții, amânarea aplicării majorărilor şi introducerea unor clauze de indexare graduală. Pe termen lung, este esențială revizuirea codului fiscal, eliminarea ineficiențelor administrative și simplificarea procedurilor. Doar așa putem proteja antreprenorii care creează locuri de muncă și inovează real.
Concluzia nu poate fi una optimistă fără un angajament ferm al decidenților de a recalibra măsurile propuse. Creșterea fiscală brutală amenință să compromită fragila redresare economică și să transforme antreprenoriatul românesc într-o activitate riscantă, demnă de o cursă cu obstacole imposibil de depășit. Într-o lume în care adaptabilitatea și eficiența sunt esențiale, România are nevoie de un cadru predictibil și stimulativ, nu de o explozie de taxe care să stingă orice ambiție de creștere şi inovație.
