În pragul noului an, în timp ce România își caută încă echilibrul bugetar și privește cu îngrijorare la diverse poticneli fiscale, vecinii bulgari fac un pas major: adoptarea monedei unice europene. Din 1 ianuarie, levul de altădată devine istorie, iar Sofia trece oficial la euro, semnalând un salt de credibilitate în piața financiară internațională și o legătură mai strânsă cu zona euro.
Bulgaria a îndeplinit toate criteriile de convergență stabilite de Pactul de Stabilitate și Creștere, demonstrând că disciplina fiscală și reformele structurale nu sunt doar vorbe goale. Inflația a fost menținută sub control, deficitul bugetar a scăzut sub pragul de 3% din PIB, iar datoria publică s-a stabilizat în jurul a 25-30% din PIB. Rezultatul? Autoritățile de la Bruxelles au dat undă verde, iar adoptarea euro nu mai este un vis, ci o realitate cu impact imediat asupra comercianților, turiștilor și investitorilor.
În contrast, România continuă să se lupte cu un deficit bugetar persistând peste 4% din PIB și o tendință de creștere a datoriei publice. Deși există un plan de ajustare fiscală, implementarea acestuia a fost amânată în repetate rânduri, iar politicile de austeritate asumate timid nu au fost însoțite de reforme structurale de anvergură. În esență, Bucureștiul pare prins între nevoia de a stimula economia prin măsuri populiste și necesitatea de a-și reduce cheltuielile pentru a îndeplini criteriile de la Maastricht.
Una dintre explicațiile majore pentru decalajul dintre Bulgaria și România ține de voința politică. În timp ce guvernanții de la Sofia și-au asumat responsabilitatea de a asigura tranziția către moneda unică prin măsuri fiscale transparente și prin reducerea cheltuielilor neproductive, în România schimbările legislative au fost deseori stop-and-go. Reforma pensiilor, a sistemului de taxe și impozite, precum și a cheltuielilor cu salariile din sectorul public stagnează de ani de zile din motive electorale sau de presiune sindicală.
Pe de altă parte, decizia Bulgariei de a adopta euro aduce și oportunități majore: costuri de finanțare mai mici, atragerea unor noi valuri de investiții străine și o creștere a stabilității macroeconomice. Întreprinderile locale pot contracta credite și pot încheia contracte în moneda unică, eliminând riscul valutar. Mai mult, cetățenii vor beneficia de tranzacții mai rapide și de o platformă de plăți unică, în timp ce turismul va primi un impuls din partea vizitatorilor obișnuiți cu euro.
România, de partea ei, se confruntă cu un sentiment public divizat: unii încă speră la adoptarea euro în 2027, în timp ce alții cred că vom amâna iar data-cheie până spre sfârșitul următorului deceniu. Analiza pieței indică însă că, fără o redresare fiscală veritabilă și fără dedesubtul unei agende coerente de reforme, riscul unei noi amânări pare ridicat.
Este momentul să ne întrebăm ce poate învăța România din experiența Bulgariei. În primul rând, importanța credibilității instituțiilor: Ministerul Finanțelor, Banca Centrală și Guvernul trebuie să vorbească aceeași limbă și să colaboreze pentru un obiectiv comun. Apoi, transparența bugetară și comunicarea cu mediul de afaceri și cu cetățenii sunt cruciale pentru a câștiga susținere publică. Fără aceasta, orice reformă devine ținta speculațiilor și a criticilor politice.
De asemenea, România ar trebui să își reevalueze prioritățile de cheltuieli: investițiile în infrastructură, educație și sănătate aduc un plus de productivitate pe termen lung, spre deosebire de creșterile salariale nesusținute din sectorul bugetar. Un mix inteligent de stimulente pentru afaceri și măsuri de protecție socială alternând cu reguli fiscale stricte poate crea un mediu propice pentru convergență.
În final, adoptarea euro nu este doar o chestiune tehnică, ci o decizie strategică care transmite un semnal despre maturitatea economică și politică a unei țări. Bulgaria și-a asumat acest pas de curând, iar România rămâne la un răscruce: putem alege stabilitatea și predictibilitatea zonei euro sau putem continua să jonglăm cu deficitul și amenințările de downgrade la ratingurile de țară.
Concluzie: dacă Bulgaria ne arată că și țările din regiune pot face pasul spre moneda unică, România trebuie să își recalibreze rapid prioritățile și să transforme angajamentele declarate în fapte concrete. Altfel, distanța față de euro se va amplifica, iar costul economic și social va fi suportat de cetățeni, nu de birocrații care privesc cu teamă cifrele contabile.
