Decizia autorităților australiene de a include YouTube în lista platformelor interzise minorilor sub 16 ani a stârnit pe plan internațional un val de dezbateri privind limitele pe care statul trebuie să le impună accesului la conținut online pentru copii și adolescenți. În timp ce Australia merge pe o variantă drastică, ne întrebăm dacă România este pregătită să adopte măsuri similare sau dacă soluția potrivită în contextul local se află în altă direcție, mai moderată și adaptată nevoilor societății românești.
Argumentele care au motivat guvernul de la Canberra pornesc de la îngrijorarea legată de expunerea copiilor la conținut dăunător: videoclipuri cu violență gratuită, discursuri de ură, dar și riscuri psihologice precum dependența de like-uri și comentarii. Autoritățile consideră că o interdicție strictă, însoțită de aplicarea de amenzi și controale periodice, poate determina platformele să-și intensifice măsurile de control al vârstei și să creeze medii mai sigure pentru tineri.
În România, discuția despre protejarea minorilor în mediul online nu este una nouă. Există deja inițiative legislative și campanii de informare care vizează educația digitală în școli, precum și obligativitatea furnizorilor de servicii de internet de a implementa filtre pentru conținutul pornografic sau violent. Totuși, până în prezent, niciun proiect de lege nu a propus o interdicție generală similară celei australiene.
Un prim aspect de luat în calcul este contextul cultural și demografic. În România, accesul la internet mobil și la gadgeturi personale a crescut accelerat în ultimii ani. Mulți părinți își echipează copiii cu smartphone-uri înainte de vârsta de 12 ani, iar orele petrecute pe YouTube, TikTok sau Instagram au devenit o componentă firească a rutinei zilnice. O eventuală interdicție totală ar risca să deturneze adolescenții către metode de ocolire a restricțiilor – VPN-uri, conturi ascunse sau aplicații necertificate –, reducând eficiența măsurii și subminând încrederea în autorități.
În al doilea rând, educația digitală și mentoratul parental par a fi soluții mai durabile decât cenzura. Dacă autoritățile investesc resurse în programe de formare atât pentru profesori, cât și pentru părinți, copiii pot învăța să recunoască conținutul nociv și să-și dezvolte spiritul critic. Aceasta presupune integrarea în programa școlară a unor competențe de securitate cibernetică, gestionare a confidențialității și deconstructare a fenomenului de fake news.
O altă componentă esențială este colaborarea directă cu platformele online. Spre deosebire de un ban unilateral, România poate negocia măsuri care să pună pe primul loc verificarea vârstei utilizatorilor, afișarea de avertismente și limitarea accesului la conținut considerat nepotrivit. Multe rețele sociale și site-uri video dispun deja de instrumente de moderare bazate pe inteligență artificială; guvernul poate stimula perfecționarea acestor soluții și finanțarea unor proiecte open-source locale.
Nu în ultimul rând, un cadru legislativ echilibrat trebuie să armonizeze dreptul la informare și libertatea de exprimare cu nevoia de protecție a minorilor. În Romania, Autoritatea Națională pentru Cetățenie Digitală și CNA ar putea colabora pentru crearea unor ghiduri clare privind etichetarea și clasificarea conținutului video. Astfel, părinții și educatorii ar avea o hartă detaliată a riscurilor și instrumente practice pentru a seta controalele de acces.
Din perspectiva costuri-beneficii, simpla interdicție poate părea o soluție rapidă, dar riscă să fie ineficientă și să genereze efecte adverse: sentiment de rebeliune în rândul adolescenților, migrare către alte aplicații nesigure și lipsa educației preventive. În schimb, o abordare care combină legislația adaptată, parteneriatele cu industria tech și programele de alfabetizare digitală are potențialul de a crea o cultură a responsabilității și a conștientizării pe termen lung.
În concluzie, România nu trebuie să copieze automat modelul australian de interdicție totală a YouTube-ului pentru minorii sub 16 ani. Mai degrabă, este momentul să investim într-un pachet complex de măsuri: programe educaționale în școli, suport pentru părinți, colaborare cu platformele și reglementări flexibile care să se adapteze evoluției tehnologice. Doar astfel vom garanta copiilor un mediu online sigur, fără a le încălca dreptul la informare și creativitate.
